Ghidul privind managementul hemofiliei, publicat de Federația Internațională de Hemofilie prezintă următoarele tipuri de complicații ale hemofiliei:

Complicații musculo-scheletale:

  • Cele mai frecvente arii de sângerare sunt reprezentate de articulațiile și mușchii extremităților.
  • În funcție de severitatea afecțiunii, episoadele de sângerare pot fi frecvente și fără o cauză aparentă.
  • În cazul copiilor cu hemofilie în formă severă, prima hemartroză are loc în mod obișnuit atunci când copilul începe să se târască și să meargă, de obicei înainte de vârsta de doi ani, dar ocazional mai târziu.
  • În cazul în care este tratată în mod inadecvat, sângerarea repetată va duce la deteriorarea progresivă a articulațiilor și a mușchilor, pierderea severă a funcției motorii, atrofie musculară, durere, deformarea articulațiilor în decursul primilor zece până la douăzeci de ani din viață.

Apariția inhibitorilor:

  • Prezența „inhibitorilor” reprezintă complicația majoră în hemofilie și se manifestă prin apariția anticorpilor IgG care neutralizează factorii de coagulare, consecutiv expunerii la tratamentul de substituție cu factori ai coagulării.
  • Incidența cumulativă (riscul pe întreaga durată a vieții) de dezvoltare a inhibitorilor în cazul hemofiliei A în forma severă este cuprinsă între 20% – 30% și aproximativ 5% – 10% în cazul bolii în formă ușoară sau moderată.
  • Apariția acestei complicații trebuie investigată medical în special la pacienții care nu prezintă un răspuns clinic la factorii de coagulare, mai ales dacă pacientul a fost anterior responsiv. În această situație, recuperarea preconizată și timpul de înjumătățire (perioada de eficiență terapeutică a cantității de factor administrată pacientului) al factorului de coagulare transfuzat sunt puternic diminuate.
  • Inhibitorii sunt cel mai des întâlniți la persoane cu hemofilie în formă severă în comparație cu cei cu hemofilie în forme ușoare sau moderate.

Infecțiile transmise în timpul transfuziilor și alte complicații legate de infecții:

  • Apariția și transmiterea HIV, VHB și VHC (virusurile hepatice B și C) prin intermediul produselor cu factor de coagulare a avut ca rezultat o mortalitate ridicată a persoanelor cu hemofilie în anii 1980 și la începutul anilor 1990.
  • În prezent, transmiterea HIV, VHB și VHC prin administrarea tratamentului de substituție a fost aproape complet eliminată. Nu există raportări oficiale actuale pentru România a numărului total al persoanelor diagnosticate cu hemofilie care au o infecție virală hepatică activă.
  • Pe măsură ce în acest domeniu se dezvoltă noi tratamente, infecțiile transfuzionale transmise la persoanele cu hemofilie devin din ce în ce mai bine gestionate de către specialişti.